Casnica

     În secolul XX „bărbatul a preluat responsabilitatea pentru o formă de muncă mai avansată, din punct de vedere istoric, pe când femeia a rămas să o efectueze pe cea veche: El s-a îndreptat spre viitor, pe când ea a rămas în trecut” . Bărbatul îşi subsumează în continuare rolul de cap al familiei, ca şi în secolele precedente: „Ceea ce se opune, în familie, atmosferei de intimitate pe care se vor baza într-un târziu unele speranţe, nu este nici slăbirea legăturilor, nici desconsiderarea copiilor şi a femeilor, nici absenţa sensibilităţii ci unitatea privind întreprinderea, autoritatea ataşată rolurilor de competenţă, nucleului de responsabilitate aflat în mâinile capului familiei.”  Dovezi sunt, în acest sens, şi amintirile pe care le au cei intervievaţi: mama ocupă un loc important, este cea care îi creşte, le găteşte, cea care îşi cunoaşte cel mai bine copiii, în timp ce tatăl este modelul pentru băieţii care îşi urmează părintele în alegerea meseriei.
În lumea cu aer patriarhal, agricol pe care oraşul o păstrează până la mijlocul secolului XX puţine femei lucrau. Acest lucru se datorează atât mentalităţii tradiţionale potrivit căreia femeia, fie ea acasă la părinţi, fie după căsătorie trebuia să se ocupe de gospodărie şi de creşterea copiilor. Pe de altă parte într-un oraş în care activităţile industriale se limitau la cele desfăşurate în cadrul Atelierelor iar meşteşugurile şi comerţul erau de dimensiuni mici, în cadrul prăvăliilor lucrând de obicei membrii, bărbaţi, ai familiei, posibilitatea de aşi găsi un loc de muncă rămânea limitat. 
O zi din viaţa unei femei are câteva plusuri sau minusuri, în comparaţie cu ziua domnilor Cel mai adesea ea nu merge la muncă, cu puţine excepţii, e casnică, nu citeşte gazeta, nu votează, nu sta la cafenea; în schimb face cumpărăturile, găteşte, iar dacă e norocoasă iar soţul ei face parte dintre funcţionarii sau notabilităţile oraşului, petrece ore bune la croitoreasă, face vizite la prietene sau iese la plimbare, face parte din diverse asociaţii, organizează serate de binefacere, etc.
Singurele care aveau un statut aparte erau cele care, datorită familiei sau norocului se bucuraseră de educaţie: profesoarele, asistentele medicale şi puţinele funcţionare. Lor li se adăugă în acest univers al celor care muncesc, servitoarele, bonele, etc funcţionărimii au negustorimii locale. Majoritatea îşi făceau singure treburile gospodăreşti în perioada interbelică: târguiau, curăţau legumele şi zarzavaturile, găteau, curăţau vânatul sau peştele prins de băieţi sau de soţi în bălţile din împrejurimi sau din cele două râuri ce mărgineau oraşul. Moldova şi Şiret, găteau, spălau, ţeseau, creşteau copii... Cele mai multe aveau în grijă şi grădina din spatele casei, unde plantau, săpau, pliveau.
Fiecare operaţie, făcută fără ajutorul tehnicii moderne ce avea să pătrundă în acest univers patriarhal mult mai târziu, lua mult timp şi presupunea un efort considerabil. Spălatul rufelor se desfăşura de fapt mai multe zile: rufele trebuiau muiate, petele trebuiau să fie scoase (lucru extrem de dificil mai ales pentru cei care lucrau în ateliere şi se întorceau de acolo plini de sudoarea unei zile de munca dar şi de pete uleioase şi fum), uneori hainele trebuiau scobite (mai ales cele îmbrăcate duminica la biserică sau cu ocazia unor evenimente mai deosebite (ceremonii, baluri, sau evenimente familiale: nunţi, botezuri, înmormântări). Această sarcină era îngreunată mai ales când mai era şi un bebeluş în familie care să murdărească întruna scutecele de pânză. Cum mereu apărea câte un nou membru al familiei sarcina gospodinei se multiplică.
La fel, gătitul rămâne mult timp o ocupaţie care lua mult timp, mai ales că majoritatea alimentelor trebuiau făcute în casă. Cum frigiderele mai aveau de aşteptat şi prea puţini aveau o gheţărie în casele lor, gătitul devenea o treaba zilnica, alimentele putând fi păstrate prea mult timp. Conservarea alimentelor cerea şi ea timp, afumarea sau uscarea fructelor şi legumelor luând uneori zile întregi. Se puneau pe iarna fructe şi legume, se făcea marmeladă, dulceaţă, compot, se puneau murături (varza, castraveţi). Cele mai multe femei găteau pe plita încinsa cu cărbuni. Acesta cerea şi îndemânare dar crea şi numeroase inconvenienţa, vara şi iarna. Cărbunii trebuiau aduşi, depozitaţi în pivniţă, iar căldura, vara, putea fi aproape insuportabilă.
Ziua începea odată cu răsăritul soarelui şi de multe ori se termină târziu în noapte.