Evreii din Paşcani. Negustorii

     Primele familii evreieşti se stabilesc în Paşcani în primele decenii ale secolului XIX. Într-un hrisov din 1845 sunt menţionate aici 17 familii de evrei. Evoluţia comunităţii de aici se datează statutului de târg pe care l-a avut localitatea de timpuriu dar mai ales construirii caiii ferate Lamberg Bucureşti şi transformării Pascaniului într-un important nod feroviar.
Stabilirea în zona a fost urmată de organizarea vieţii comunităţii. Astfel în 1870 a fost construită o baie rituală, doi ani mai târziu şi-au fost organizat cimitirul care se găseşte şi azi pe Şoseaua Neamţului, şi-au construit sinagoga, şi-au adus haham. Acesta din urmă avea propriul spaţiu la abatorul din vale, fiind amintit de Leonard Gavriliu în Amintiri pe Şiret.
Cum pentru comunitate educaţia copiilor era esenţială acesta a fost unul dintre primele lucruri de care s-au preocupat. La început copii au învăţat la haider. Câteva generaţii mai târziu, ei mergeau la scoala românească din Vatră şi apoi la şcoala primară mixtă izraelito-romana. Aici se respectă programa şcolilor oficiale iar evreii urmau şi cursuri de limba ebraică şi religie mozaică. Memoria reţine numele învăţătorilor Mina şi Marcel Enciu şi a profesorilor de ebraică Margulis şi Nadelman care au predat la şcoală în anii 30. După 1947 limba ebraică se va mai predă o vreme la liceul „C. Burca de către profesoara Itic. Cursurile acesteia erau urmate însă de 6 evrei şi... 6 romani! Profesorii erau bine pregătiţi după cum remarca directorul de atunci al Liceului, prof. Nicolae Buruiana. Bine pregătiţi erau şi elevii evrei, mulţi dintre ei urmând cursuri universitare şi reîntorcându-se în comunitate.
În 1882 în Paşcani trăiau 250 de familii evreieşti, iar în 1899 numărul acestora ajunsese la 1862. Raporturile dintre evrei şi creştini erau deosebit de prieteneşti În această privinţă mărturiile sunt pe deplin convergente. Copiii, romani şi evrei trăiau laolaltă, se jucau împreună şi mergeau la aceiaşi şcoală. Datorită permanentului contact cu populaţia îşi însuşiseră limba românească pe care o vorbeau cu pronunţat accent moldovenesc. Prezenţa lor în oraşul de pe malul Şiretului e evocată de timpuriu, cu „simpatie şi fină înţelegere”  de scriitorul cu care se mândreşte oraşul, Mihail Sadoveanu...
 Viaţa religioasă evreiască, dominată în acei ani de rabinul Friedman şi Ruful Iacob Hager era marcată de toleranţă şi lipsită de fanatism. Un punct de atracţie îl constituia casa rabinului cu tavanul ce se deschidea în fiecare toamnă transformând în „sukka „salonul casei, unde erau bineveniţi toţi membrii comunităţii.. Comunitatea de aici devenise un reper datorită curţii hasidice a rabinului Iacob Friedman şi cercurilor literare de limba idiş susţinute de un grup de intelectuali precum Moishe Lax, B. Nedelman. Activitatea va fi continuată în anii 30 de o nouă generaţie din care interlocutorii noştri i-au reţinut pe fraţii Morgesten, fraţii cămil Herman Hoffman, Moja şi Bluma Harabagiu, etc. 
Comunitatea era concentrată în două zone din deal şi din vale, unde-şi construiseră casele ce aveau un aspect inconfundabil. Spre strada dădeau uşile mari şi ferestrele care se închideau cu obloane de lemn seara. În faţă se afla prăvălia iar în spate camerele şi anexele gospodăreşti. Evreii din Paşcani, săraci sau mai bogaţi, se ocupau cu meşteşugurile şi comerţul. Datorită Sabatului cei din oraş îşi potriviseră programul cu evreii. Cum în această zi legea le interzicea să călătorească unii găseau cele mai ingenioase metode de a-şi continua muncă fără a încălca legea. Mihail Sadoveanu îi aminteşte pe faimosul birjar Farniky din târg care la ceasul rugăciunii arunca în fata trăsurii câteva căldări cu apa binecunoscut fiind faptul că „pe apă legea nu opreşte să mergi sâmbăta” şi-i putea duce la destinaţie pe cei ce se urcaseră ca trăsura lui (Ilustraţiunea din 1930)
Proclamarea statului naţional legionar avea să fie urmată destul de repede de „romanizarea” vieţii economice şi publice. Legile aveau să se simtă şi în Pâscan, mai ales în condiţiile în care o bună parte din populaţie era formată din populaţie evreiască. Hambarul lui Herscu Fasolaru a fost desfiinţat, nici un roman nedorind să se facă hambaragiu, moară lui Moscovici a fost preluat de Bledea, fost puşcăriaş, care probabil, prin înfăţişare a dat naştere la tot felul de poveşti... Tipografia fraţilor Haimovici a trecut în proprietatea cârciumarului Costică Anghelus.
 Publicaţiunea din 4 iunie 1941 a primarului Hanciu anuţa că, din ordinul generalului Ion Antonescu evreii nu aveau voie să circule seară după orele 18 până dimineaţa la ora şapte. Ulterior li se interzice să meargă la piaţa în orele dimineţii sunt obligaţi să poarte steaua galbenă, li se confisca aparatele de radio, circulaţia le este mult limitată. Pe 12 iunie 1942, 240 bărbaţii evrei sunt adunaţi în gară şi de aici trimişi la Fălticeni. De aici vor fi duşi în Basarabia, la munca silnică, la construcţia de şosele şi în carierele de piatră din Tighina, Tiraspol sau Calfa. Munca grea şi privaţiunile la care au fost supuşi avea să se dovedească fatală pentru unii dintre aceştia care nu se vor mai întoarce niciodată acasă... Dificilă a fost şi situaţia familiilor rămase acasă, mai ales a celor rămase fără „capul familiei”.
În urma bombardamentelor din aprilie 1944, 34 dintre ei aveau să-şi piardă viaţa. Cei rămaşi au luat drumul pribegiei refugiindu-se în oraşele cu comunităţi mai mari, unde aveau prieteni sau rude: Fălticeni, Botoşani, Doroho, Suceava. După 23 august 1944 unii dintre ei se reîntorc în oraş încercând să-şi refacă locuinţele distruse. Din cele 293 de familii ce locuiau înainte de război aici mai revin doar 107 cărora li se adauga alte 27 de familii noi venite din Iaşi, Lespezi, Podu Iloaiei, Tg. Frumos încercând să-şi găsească aici un nou cămin. Acesta se va dovedi doar provizoriu. 
Crearea statului Israel şi instaurarea regimului comunist, schimbarea universului tradiţional în care trăiseră până atunci în Paşcani i-a făcut pe mulţi dintre ei să părăsească oraşul în valurile de alia din anii 50 apoi în anii 60 şi 70. Astăzi nu mai exista evrei în Paşcani, dar asta nu înseamnă că amintirea lor a dispărut pentru totdeauna din acest spaţiu. În 2002 în Israel a a fost înfiinţată asociaţia evreilor originari din Paşcani.