Timp liber

     Modalităţile de petrecere a timpului liber erau cele specifice micilor târguri ale Moldovei din vremea respectivă: în serile de vară plimbările pe stradă Mare, în sus şi în jos, sub ochii înduioşaţi ai mamelor ce şedeau pe scaune pe trotuar: excursiile la Şipote sau ieşirile la scăldat la gârla Şiretului, iarmarocul din zilele de târg cu braga, lăutari şi scrânciob; săniuşul din zilele de iarnă, lectură sau activităţile organizate la Clubul CFR, seratele sau balurile.
Aici existau mai multe biblioteci muncitoreşti, printre care şi cea a atelierelor CFR. Clubul Unirea fusese înfiinţat în 1896. Numele nu are nici o legătură cu sensul pe care l-a dat regimul comunist clubului muncitoresc de mai târziu. Era vorba, pur şi simplu, de înţelegerea acestor oameni, austrieci, poloni, moravi, români, că vor fi uniţi, că trebuie să existe între ei unire şi respect reciproc. Ei au dat numele acesta: Unirea. 
Iată o idee, ridicată la rang de principiu pragmatic, pe care contemporanii noştri europeni cred că ei l-au descoperit, acum, şi încearcă, teoretizând la nesfârşit, s-o pună în practică, într-o Europă sfâşiată de contradicţii, de războaie, adesea fratricide, vreme de vreun secol... Se pare că bunul simţ comun e superior calculelor politice, mânate de vanităţi perpetue. Da, aşa este. Acei oameni, simpli lucrători feroviari, doar foarte puţini erau cu studii medii, au luat în consideraţie dorinţa lor de conciliere, de împăcare, de unire.
Biblioteca acestuia, devenita publică, s-a impus în viaţa culturală locală, a tipărit catalogul cărţilor existente şi regulamentul de funcţionare.  Fondul de cărţi a fost, în primii ani de la înfiinţare, relativ mic, majoritatea provenind din donaţii şi liste de subscripţii. În 1901 conducerea Clubului adresă un memoriu Ministerului Instrucţiunii Publice în care solicitau donaţii în cărţi, tablouri şi fotografii” ale marilor scriitori sau patrioţi care au luptat şi luptă pentru binele şi progresul omenirii” . Cărţile primite au fost în număr mic astfel ca sarcina avea să rămână tot celor din oraş.
Pe lângă cărţi Clubul de lectură punea la îndemâna cititorilor şi colecţii de ziare şi reviste. În timp activitatea clubului se diversifica prin apariţia sălii de tir, a trupei de teatru, prin organizarea a numeroase conferinţe pe teme literare, medicale, tehnice sau social politice.  Îndeosebi trupă de teatru s-a bucut în timp de o faimă deosebită, fiind chemată să dea spectacole în numeroase oraşe în perioada interbelică: “Trebuie să ştiţi că la clubul CFR [cred în stagiunea 1936] când s-a pus în scena Baba-Hârca cu rolul principal în travestit, jucat de [Esvatma], fuseseră nişte tentative de punere în scena la teatrul naţional din Iaşi cu [Miluţa] Gheorghiu şi au renunţat nimeni nu pusese până atunci opereta lui [Matei Milo] în scenă. Au îndrăznit de la clubul CFR să meargă la teatrul naţional în Iaşi să ceară să le dea voie să joace aceasta. Directorul nu era atunci, dar impresarul naţionalului a acceptat să se joace Baba-Hârca la Iaşi şi a pus afiş cu teatrul naţional. Când a văzut directorul naţionalului afişul prin oraş cu trupă de muncitori de la Paşcani, s-a supărat foc. Nu putea să anuleze spectacolul şi printr-o intervenţie înainte de spectacol, sală a fost aproape plină, ca la orice spectacol, [coantetul] naţionalului, lumea nu prea s-a uitat că e altcineva şi a ieşit directorul în scenă şi a zis “vă rog să ne scuzaţi, să nu credeţi dumneavoastră cumva să aveţi pretenţii ca aici joacă nişte muncitori, nu este teatrul naţional din Iaşi. A fost o gafă făcută de impresar, nu avem ce face şiş a nu aveţi pretenţiile pe care le aveţi pentru artiştii noştri” şi a rămas să vadă piesa. Când s-a terminat şi-a cerut scuze că a îndrăznit să spună că suntem o trupă de amatori. Piesa a fost reluată apoi în 1956 [eram eu la Roman] şi am văzut Baba-Hârca jucată de păşcăneni şi eram atât de mândru că sunt din Paşcani, iar a 3-a stagiune a fost prin anii ’60, în orice caz până în ’70.  Sufletul trupei de teatru a fost Victor Nesvabda, tehnician la atelierele CFR.
Balurile şi seratele reprezentau şi ele un prilej de a ieşi din cotidian şi stârneau, la vremea aceea un interes deosebit: La sala de tir se făceau, săptămânal sau aproape săptămânal, reuniuni dansante, un fel de baluri. Cine intra acolo trebuia să aibă ţinuta. Era un fapt revelator pentru toţi cei care veniseră de la tară. Şi recunoşteau: uite, nemţii ăştia – aşa le spuneau tuturor celor străini, chiar dacă erau din diverse tari –, au şi lucruri extraordinare pe care noi nu le avem. Tot o chestiune de bun simţ... Da. Şi-atunci au îmbrăcat şi ei costume negre, guler ştaif, şi-au pus cravate, chiar papion, doamnele, soţiile lor, multe dintre ele simple muncitoare ori casnice, rochii frumoase, elegante. Un lucru demn de ţinut minte: în toată acea colectivitate de lucrători la căile ferate, în ateliere, nu ştiu dacă erau doi ingineri şi cam tot pe atâţia obermaistri.
Iarna se organiza balul Meseriaşilor şi, cel mai important, cel al negustorilor, unde erau scoase în lume una câte una fetele de măritat. Peţitoarea era, pentru comunitatea evreiască, Baba Elka. Momentul culminant era alegerea Reginei balului...
Vara la mare căutare erau programele artistice inspirate de spectacolele de revista bucureştene ale vremii, şlagărele la modă fiind „Creola, Zaraza, La căsuţa albă sau Frumoasa mea cu ochii verzi. Textele, erau inspirate de locuitorii oraşului care se regăseau adesea imortalizaţi chiar şi fără voia lor. Acestea se încheiau cu... printre care fraţii Lecca, instrumentişti, veniţi de la iaşi şi Bluma Harabagiu”. 
 O altă idee remarcabilă concretizată şi în Paşcani a fost cea a înfiinţării caselor Naţionale. Idea înfiinţării Caselor Naţionale apăruse în perioada antebelică însă ea va lua o formă concretă începând cu 1917. Scopul declarat al acestor noi instituţii de cultură era: „trebuie să se razine orice înjghebare socială sănătoasă, ridică operă de cultură şi educaţie a poporului deasupra intereselor politice de partid, introduce metode noi de lucru în interesul evoluţiei şi ordinei sociale.  Iată cum vedea Nicolae Iorga rolul Caselor Naţionale: „În loc să intervină Statul, intervine iniţiativa; în loc să i se vorbească omului, de multe ori într-o limbă pe care n-o înţelege, de lucruri care n-au pentru dansul momentan o însemnătate deosebit, i se vorbeşte acasă la dansul de lucruri care-l privesc în rândul intaiu, şi dela acest lucru, pe încetul, se trece, printr-o dibace scăriţare, la lucrurile care stau pe planul cel mai ridicat şi reprezintă scopul cel mai ridicat al educaţiei populare” . 
Activitatea Caselor Naţionale, 60 la număr în 1930, era coordonata de generalul Ion Manolescu si matematicianul G. Ţiteica. Iniţiatorii lor îşi propunea crearea în fiecare comună a unui astfel de „aşezământ şi înzestrarea lor cu biblioteci, cinema şi radio. Activităţile lor ar fi urmat să fie finanţate în parte din iniţiativă privată şi o parte din bugetul comunal pentru cultură şi educaţia populaţiei adulte, 
În Paşcani Casa Naţională s-a înfiinţat în 1918. Sediul acesteia era în Vatră, fata în faţă cu şcoala în care învăţase Mihail Sadoveanu. Un an mai târziu, în 1919 s-au organizat aici Serbările casei Naţionale la care au participat delegaţii din aproape toate judeţele ţării. Evenimentul avea să ajungă pe primele pagini ale ziarelor vremii care au relatat pe larg evenimentul. Astfel Neamul Românesc, Dacia sau Adevărul reconstituie atmosfera zilelor respective. Tot acum au fost publicate o serie de cărţi poştale cu programul manifestării şi cu imaginea delegaţiilor.” Oraşul e pavoazat; pe străzi s-au ridicat arcuri de triumf. Între orele 6 şi 7 jumătate s-a desfăşurat Conductul puterii Naţionale, alcătuit din delegaţii tuturor ţinuturilor, din care alegorice. Carul muncii, al Atelierelor CFR, artistic executat, a provocat admiraţia generală.de asemenea, câteva care ţărăneşti şi călăreţi. Conductul s-a oprit în stradă Carol, unde a vorbit generalul Zadic, în numele comandamentului Corpului 4, prof. Marin Ştefănescu, etc.” „fac o impresie admirabilă costumele pitoreşti ale flăcăilor şi fetelor din toate colţurile ţării României mari 
Activităţile desfăşurate aici erau diverse; şezători, conferinţe, muzica, biblioteca, sporturi, jocuri, horă, gimnastica, intreceri pentru sătenii cu boii cei mai frumoşi, pentru mama cu cei mai îngrijiţi copii, pentru cele mai frumoase costume populare, pentru jocuri, pentru cântece populare, se organizau conferinţe. În preajma războiului acestea aveau să ardă în întregime, rămânând doar porţile din lemn, maiestoase, de la intrare.
Problemele celor de atunci sunt aceleaşi cu cele de azi: lipsa unui parc, drumurile prăfuite, lipsa apei în zilele de vară, dezinteresul politicienilor care promiteau în preajma alegerilor. Ecoul acestor lucruri se regăsesc în presa vremii. În Paşcani au apărut în perioada interbelică nu mai puţin de 16 publicaţii.Cu câteva excepţii, durata de viaţă a acestora a fost scurtă. Lipsa de evenimente, concurenta făcute de marile cotidiene ale timpului au făcut ca puţine să apară în mai mult de câteva numere.