Oraşul din deal

     Viaţa în oraşul de sus era mai tihnita, cu funcţionari şi comercianţi, în mare majoritate evrei. În ciuda creşterii demografice şi dezvoltării economice înregistrate în perioada interbelică, aspectul oraşului rămâne destul de modest după cum îşi amintesc contemporanii. La vremea aceia partea de sus se concentra pe trei străzi: Strada Carol, Strada Şcoalelor şi Uliţa Economului. În partea centrală a oraşului, la strada erau numai case evreieşti. Casele evreilor aveau o uşă din lemn flancată de două ferestre cu... cum se spune, obloane din lemn, care se închideau o dată cu venirea serii. Deci toată zona centrală era considerată o zonă evreiască şi totodată aici se aflau principalele spaţii comerciale ale urbei, ale localităţii. Comerţul era deţinut aproape 100 % de evrei. Pot spune că desfăşurau un comerţ civilizat, ba mai mult se obişnuia să se mai acorde şi diferite mărfuri pe credit, printr-un caiet pe care fiecare solicita o anumită marfa şi pe care o plătea cu ocazia primirii salariul. 
 Stradă Mare (Strada Carol) începea de la drumul Neamţului şi se continua până la intrarea în Vatră: “Pe strada Carol (Stradă Mare) era concentrat comerţul: magazinele fraţilor Morghenstern, magazinele de încălţăminte Pascaru, Fa’ibis şi “balon, galanteria lui Zaifer. Grădiniţa de copii a Doamnei Bran era pe strada Neamţului”.  Există şi o tipografie, deţinută de fraţii Haimovici, şi o librărie. În Deal se afla librăria lui Herman Haimovici iar lângă farmacia lui Dornescu, tot pe stradă Mare era tipografia. Aici se tipăreau chitanţiere, afişe, cărţi de vizită, anunţuri de logodnă, nunta şi botez, bilete de cinematograf şi chiar de teatru.
 La colţul dintre Drumul Neamţului era curtea rabinului Friedman.Pe aceeaşi stradă se afla în continuare depozitul de cherestea a lui Faier, hahamul Itzhac Moise, scoala, fântână cu roata a lui Tilic. Mai diparte spre Vatră era casa rabinului comunităţii, Hager. Lângă acesta casa cea nouă şi depozitul de vinari a fraţilor Brisler. Apoi Primăria, într-o casă cu cerdac şi inceppa drumul spre Vatră, cu case frumoase şi cu grădini> Pe drumul acela era vila lui Herman Simon, gimnaziul, spitalu, şcoala primară romanesca, biserica şi cimitirul creştin ortodox”. Scoala din deal era frecventata pe atnci de romani, polonezi, sârbi, lipoveni şi evreii. Nemţii continuau să frecventez şcoala primară din vale, clădita odată cu venirea lor şi al cărei director era Dumitru Turculeţ, care umblă mereu îmbrăcat în costum naţional. În 1935, în urma unui decret regal, numele şcolii avea să devină Şcoala primară Mihail Sadoveanu, ca recunoaştere pentru valoarea pe care scriitorul născut în urbea Pascanilor o avea pentru acesta şi pentru cultura română, deopotrivă. Se pare însă că oamenii uită repede semnificaţia locurilor iar şcoala, devenita apoi Cantacuzino, avea să fie lăsată în ruină, după ce înainte a fost pentru o vreme club şi bar. Tristă soartă pentru o clădire atât de veche a târgului! Peste drum de clădirea şcolii primare se afla clădirea cubică a gimnaziului de băieţi, cu etaj şi cu balcon larg la faţada, de unde puteau fi văzuţi, dimineaţa şi la amiază, elevii costumaţi în uniforma bleumarin, purtând în chip de chipiu o şapcă cu cozorocul oblu şi având pe mâneca cusut un anumit număr de ordine.
 Dincolo de aceasta, aproape de palatul Roznovanu se afla poliţia şi reşedinţa oficială a şefului acesteia. Banca „Stern &Strumigher” deţinută de Filip Stern, posesorul unei vile cu aspect de castel, aflată în vecinătatea palatului Roznovanu.
Pe măsură ce la Atelierele s-au dezvoltat iar numărul romanilor angajaţi aici a crescut, ceferişti aveau să pătrundă şi în partea de sus a urbei. Pentru aceştia au fost ridicate, la sfârşitul deceniului al treilea Pavilioanele dar şi casele împărţite de două familii cunoscute astăzi sub numele de „duplexuri”.
Zona pavilioanelor CFR, un cartier de clădiri cu două etaje şi de case tipice, locuite de muncitori, maiştrii şi funcţionari ceferişti era considerată cea mai elegantă şi urbana parte a târgului, în apropierea spitalului CFR şi a castelului de apă. Construite prin 1928-1929 ele au beneficiat din plin de elementele de modernitate ale epocii. Ele au fost dotate cu instalaţii de apă şi cu canalizare chiar de la început, oferind condiţii civilizate locatarilor lor.
Alături de drumul Neamţului se afla moşia lui chirurgului Titel Marzescu, şi grajdurile vestitei sale herghelii construite sub dealul plin de şipote al Fântânelelor.
Deşi din punct de vedere administrativ oraşul era reşedinţa de plasă, iluminatul electric a fost introdus abia în 1935 şi atunci doar în centru, pe străzile paralele pe care se aflau clădirile administrative. Era un sistem de aducţie da apă, era foarte puţin. Erau... iluminatul se făcea de către nu ştiu cum se chema.. instalaţiile electrice ale... oraşul se alimenta de la atelierele C.F.R., ei aveau curent electric şi de acolo alimentau oraşul, dar o dădea numai seara până la 10 sau 11 şi dimineaţa începând de la ora 5.  Pavată cu piatra cubică rămăsese doar strada Carol.
Aceste realităţi se reflectă şi în descrierea făcută de M. Sadoveanu: “Uliţele se schimbau primăvară şi toamnă în fluvii de noroi; noaptea nu avea chip să iasă nimeni din casă, căci nu era un felinar ca să arunce o rază de lumină în umede rătăcănii, în şanţuri mocirloase. Felinare ardeau doar prin ogrăzile părinţilor comunei. În buget poate erau trecute cu zecile astfel de izvoare de lumină, după cum cu zecile erau poate trecuţi vătăşei, sergenţi, măturători. Poate şi poduri făceau şi dregeau edilii, poate şi uliţele le prunduiau, toate treburile obişnuite ale unei comune mari poate erau trecute în registre şi trecute.