Palatul Cantacuzino-Roznovanu

     Palatul, construit în secolul al XVII-lea şi-a pus amprenta asupra locurilor.De existenţa să şi a curţilor boiereşti de aici se leagă apariţia, mai întâi a satului, apoi a târgului din deal. În imediata sa apropiere se găseau aproape toate clădirile administrative ale oraşului, târgul, da şi locuinţele notabilităţilor din acea vreme.
La început de secol Regina Maria aminteşte Palatul Cantacuzino care se afla în acel moment în posesia Mariei Moruzzi: „un foarte frumos conac bătrânesc cu un cerdac cu stâlpi de piatră sculptată, la fel cu cel de la Mogoşoaia” amplasat „într-un punct de unde se vede tot oraşul” . Amintirile ei le completează pe cele lăsate de Mihail Sadoveanu, mult mai legat sentimental de această vreme în care-şi petrecuse copilăria şi începutul adolescentei: „Pe un tăpşan frumos, în afara zidurilor boiereşti... pornea păduricea de ulmi, de arini, de brazi, copaci de felurite soiuri, împresurând grădini cu alese flori străine aduse de prin toate ţările lumii... şi aici triumfa pe terasa mai înaltă a Şiretului, sub aspectul unei cetăţi din piatră şi lemn, mândra Casă a Cantacuzinilor, cei care au însemnat cel mai mult în istoria Moldovei.”1 3
Iordachi Cantacuzino reprezintă el însuşi o pagină din istoria acestor locuri; deşi a fost unul din cei mai bogaţi oameni ai vremii, el se bucura de un prestigiu uriaş şi de o autoritate fără egal.1 4 Proprietar al mai multor domenii, Cantacuzino a fost ctitorul Bisericii Sf. Voievozi Mihail şi Gavril, împreună cu soţia sa, Alexandra.1 5
Una din cele mai importante ctitorii ale lui Cantacuzino o reprezintă casa, veche de 362 de ani, declarată monument istoric lucrat în piatră, şi ornamentată cu sculpturi reprezentând scene cinegetice şi flori. Clădirea este minunat lucrată, fiind o combinaţie între stilul gotic şi cel autohton. Dovadă stau ornamentaţiile tavanelor (cel gotic) şi alură de vechi castel, din vremea lui Brâncoveanu, caracterizat prin dantelăria sculpturilor. Se spune că în această casă s-ar fi petrecut o parte din acţiunea romanului „Venea o moară pe Şiret”.
Conacul este construit pe o suprafaţă de 5 ha, cu o lungime de 38 m şi o lăţime de 25 m. Privind casa din exterior putem observa câteva din simbolurile specifice zonei, precum stema Ţării Româneşti cu vulturul bicefal, cu o sabie–simbol al puterii în gheara dreaptă, iar în stânga o cruce, arătând influenţa bizantină. Pe peretele lăturalnic se mai aflau încă alte trei steme: cele trei margarete ce reprezintă familia Roznovanu, Moldova secolului al XVll-lea reprezentată de capul de bour şi steaua lui David, ce demonstrează amprenta evreilor asupra vestigiului.
În partea de est se află o terasă unde membrii familiei luau masa, având o largă privelişte asupra livezii şi a parcului. În spatele casei se află un balcon, înconjurat de 11 piloni, acestea având la capete figuri de animale, ceea ce dovedeşte bogăţia faunistică a locurilor şi iscusinţa în arta vânatului a membrilor. Construit tot în stil gotic, de către meşteri speciali aduşi din Transilvania, acesta prezintă o încrustătură în piatră – aceeaşi stemă având însemnele pe ea, vulturul cu două capete purtând o coroană.
Interiorul conacului duce spre una din cele mai largi camere ale clădirii. Pavată cu mozaic şi având arcade cu motive florale, despărţea parterul în două. De aici şi până la sala de primire mai e doar un pas. Însă spre deosebire de arhitectura celorlalte camere, aceasta pare să aibă un model mai simplu, tavanul fiind din grinzi de lemn, iar în mijlocul sălii existând un şemineu, care era aprins în timpul anotimpului rece.
Scările din lemn în serpentină urcă la primul etaj, format din 12 camere, 4 din ele fiind mici şi 8 având o suprafaţă extinsă. Holul de la etajul clădirii, ca de astfel şi cel de la parter, are planşeul executat din mozaic Veneţian, de culori diferite, lucrat cu multă migală. Tavanele acestor holuri precum şi al sălii de festivităţi, sunt formate din bârne de lemn gros, lustruit, având o motivaţie în plăci rotunde sau în romburi. În golurile a patru ferestre de la parter se remarcă motive ornamentale. Pentru a ajunge la subsolul casei, se cobora pe scări. Aici se aflau camera de tortură şi temniţa care s-au păstrat până în sec. XIX, despre a cărei legendă s-a vorbit secole de-a rândul, vizitatorii fiind îngroziţi la auzul lanţurilor zornăind. O astfel de poveste încă se mai auzea prin anul 1800, o dată cu căsătoria Adelei, fiica lui Cantacuzino –Paşcanu şi a Haricleei Vogoride. Se spune că aceasta iubea mult bijuteriile, având numeroase giuvaieruri, dintre cele mai scumpe. Avea obiceiul de a închide seara uşile, aprinzând toate luminile, şi-şi punea bijuteriile, admirându-se în faţa oglinzii. Într-o dimineaţă servitorii au găsit-o asasinată, bogăţiile dispărând fără urmă. Argetoianu scria că a fost bănuit fiul ei, şi mulţi contemporani îl credeau făptaşul. Sufletul chinuit al frumoasei Adela, obişnuia să-i bântuie pe oaspeţii casei, localnicii plângându-se de sunetele auzite din pivniţă şi evitând plimbarea prin împrejurimi în jurul orei 12.1 
6
Un alt corp al conacului era un culoar lung de 3 m şi lat de 2 m, ce ducea la o altă construcţie cu beci, parter (2 camere), etaj (2 camere). Aici se afla şi bucătăria, iar în continuarea acesteia la o distanţă de 200 de metri o altă ctitorie ce ţine de domeniul religios, Biserica, Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril”, fiind făcută la 31 Martie 1664. Acesta a fost legată de casa Cantacuzino-Brătianu printr-un culoar, executat din zidărie de piatra brută.
Arhitectura biserici este la fel de complexă ca şi a casei, exteriorul având o formă de corabie după tradiţia locală, cu patru turnuri, două nişe dreptunghiulare. La fel ca şi peretele casei se află stema Cantacuzinilor. În interior, naosul, boltit cu arcuri piezişe moldoveneşti, are spre apus un arc foarte larg transversal, făcut de meşterii italieni. Se găsesc pisanii, cea de la intrarea în naos având inscripţia „Aceasta Sfântă Biserică, unde se prăznuiesc hramul Sfinţii Mihail şi Gavril, anii de la zidirea lumii 71-72, s-a zidit din temelie, de fericiţii întru pomenire I. Cantacuzino, marele spătar şi soţia sa, Alexandra. Apoi, după întâmplări, ajungând a se afla întru stricăciune şi în lipsă de podoabele cuviincioase, de iznoavă, prefăcându-se s-a înnoit cu adăugire Balş, marele vistiernic, fiul fericiţilor întru pomenire Lupu Nas, Marele Logofăt şi soţia sa, Safta Cantacuzino”. Mai există alte două, una în slavonă, de la intrare, şi o altă care reprezintă un pomelnic de proscomidie. Întreaga pictură este în ulei, în stilul renascentist. Grosimea zidului este 1, 25 m, iar înălţimea zidului care o împrejmuieşte este 1-2 m.
Pe partea stângă a intrării în curte se aflau locuinţele slugilor, adică ale ţiganilor aduşi din vatră şi grajdul animalelor, lung de 22 de m şi lat de 12 m, construit din cărămidă roşie. Depozitul de mâncare se află în continuarea locuinţelor slugilor.
Din 1952 a devenit Casa Pionierilor. Bătrânul palat este cunoscut în zilele noastre sub numele de „Clubul Copiilor” şi doar câteva camere de la parter mai sunt accesibile populaţiei. Cel ce odată a fost grajd, astăzi funcţionează că „Restaurantul Victoria”, iar toate celelalte au rămas doar istorii şi legende în paginile trecutului.